Cum mancau stramosii nostri?

Daca adaugam si faptul incontestabil ca Burebista n-a reusit niciodata sa arda cu adevarat toate viile dacilor, in ciuda sfaturilor lui Deceneu, vom descoperi ca nu ne-a lipsit in istorie nici paharul de vin de pe masa. si cum nici de lautari n-am dus lipsa, vom avea o imagine tonica a istoriei noastre. Astazi, cand lumea se schimba cu viteza luminii, doar bucataria ne mai tine legati de ritmurile originare ale naturii. De care e bine sa ramanem legati.

Primele indicii scrise despre ce se intampla in bucataria unui dac aflam la inceputul primului mileniu. Ambasadorul Tiberius Flavius, trimis la Decebal in anul 106 d.H., este invitat la o masa compusa din carne de vitel fripta pe jaratec, porumbei salbatici rumeniti, carne la tepusa (probabil vanat), miere de albine, vinuri aromate, tari si tamaioase, pere zemoase, pastrate in fan, struguri cu bobul alb, roz si negru, mere rosii si aurii. si din aceasta perspectiva, a obiceiurilor alimentare, romanii ne considerau barbari.

Desi foloseau deja legumele (varza, spanacul, mustarul), dacii nu cunosteau ca preparate decat fiertura de mei, crupele fierte de hrisca si celebrul "grau fiert", care se manca la mesele imbelsugate de la inmormantari (parastasul de azi) si care a devenit renumita coliva. in pesteri si colibe de pamant, stramosii nostri conservau produsele prin afumare si prin sarare (inclusiv saramura). Desi cresteau animale si beau lapte (de oaie, de vaca), dacii nu excelau in prepararea branze branzeturilor, nu cunosteau untul si nici smantana.

Desi dacii aveau "patimi prea mari" pentru vin, o parte din preotime excludea carnea din hrana. inca de acum incepe polarizarea bucatariei romanesti: cea a taranilor, simpla, frugala, cea a stapanilor, diversa, bogata, uneori sofisticata. Din nefericire, aceasta diferenta s-a pastrat pana astazi si e vizibila in diferentele dintre masa zilnica a taranului roman si cea a oraseanului bogat.